105 autovehicule verificate în trafic, în anul 2018, prezentau pericol iminent de accidente

trafic 4
Registrul Auto Român a verificat, în județul Călărași, din punct de vedere tehnic în trafic, 655 de autoehicule, dintre care 75.42 % au fost neconforme iar 105 mașini prezentau pericol iminent de accident.
2.59 % dintre vehicule prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat).În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în anul 2018,
au fost aplicate 379 de amenzi contravenționale, au fost retrase 348 de certificate de înmatriculare și reținute 32 permise de conducere.
La nivel național au fost verificate
67.807 vehicule, în 2018.
În urma controalelor s-a constatat că aproape
jumătate dintre acestea erau neconforme.
Cele mai multe probleme au fost descoperite la instalația electrică de iluminare și semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punți, jante, anvelope și suspensie, vizibilitate precum și la sistemele de frânare și direcție.În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.Rezultatele controalelor desfășurate în trafic NU reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:30 - Zelenski îi mulțumește lui Nicușor Dan după dezvăluirile despre drona din Galați: „Faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin”
- 19:52 - Sorana Cîrstea a vorbit despre retragere după calificarea în sferturile Roland Garros: „Decizia nu s-a schimbat”
- 18:47 - Emmanuel Macron, mesaj după triumful PSG în Liga Campionilor: „O nouă stea strălucește deasupra Parisului”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














