2 tineri din municipiul Călărași, depistați de jandarmi cu substanțe interzise

2 tineri din municipiul Călărași, depistați de jandarmi cu substanțe interzise
Conform declarațiilor celor doi tineri, produsele erau pentru consum propriu
Doi tineri din municipiul Călărași au fost depistați de jandarmii călărășeni având asupra lor o țigaretă și un grinder metalic ce conțineau fragmente vegetale uscate, susceptibile a avea efect psihoactiv.
Astfel, în dimineața zilei de 3 martie, a.c., în jurul orei 00.15, atenția unui echipaj de jandarmerie, aflat în misiune de patrulare pe Bulevardul Nicolae Titulescu, din municipiul Călărași, a fost atrasă de comportamentul suspect al unui tânăr, care la vederea jandarmilor a mărit ritmul de mers.
După efectuarea legitimării și a controlului corporal preventiv, asupra bărbatului, în vârstă de 23 ani, jandarmii au identificat un recipient metalic de mărunțit, de tip grinder în interiorul căruia se aflau fragmente vegetale de culoare galben - verzuie, susceptibile a avea efecte psihoactive.
În data de 1 martie, a.c., în jurul orei 21.00, jandarmii călărășeni au surprins, într-o zonă mai retrasă de pe Bulevardul Republicii, din municipiul Călărași, un bărbat, în vârstă de 24 ani, ce avea asupra sa o țigaretă confecționată artizanal cu fragmente vegetale pasibile a avea efecte psihoactive.
Conform declarațiilor celor doi tineri, produsele erau pentru consum propriu.
Jandarmii le-au întocmit celor în cauză documentele de sesizare conform prevederilor procedurale, care au fost înaintate, împreună cu probele găsite asupra lor, autorităților competente pentru continuarea cercetărilor.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:30 - Zelenski îi mulțumește lui Nicușor Dan după dezvăluirile despre drona din Galați: „Faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin”
- 19:52 - Sorana Cîrstea a vorbit despre retragere după calificarea în sferturile Roland Garros: „Decizia nu s-a schimbat”
- 18:47 - Emmanuel Macron, mesaj după triumful PSG în Liga Campionilor: „O nouă stea strălucește deasupra Parisului”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














