Agresiune șocantă în Dâmbovița: un bărbat și un tânăr au lovit o copilă de 13 ani, în plină stradă

Poliție
Un caz grav de violență a avut loc în județul Dâmbovița, unde o fată de doar 13 ani a fost agresată pe stradă de doi bărbați, în urma unui conflict izbucnit între adolescente.
Potrivit poliției, unul dintre agresori, un bărbat de 44 de ani, este tatăl unei fete de 14 ani. Între cele două minore ar fi existat o dispută, care ar fi început prin schimburi de mesaje și a continuat cu o întâlnire pe stradă, unde a degenerat într-o ceartă.
Ulterior, bărbatul și un tânăr de 20 de ani ar fi intervenit și au confruntat-o pe fata de 13 ani. Situația a escaladat rapid, iar cei doi ar fi început să o lovească cu pumnii, în plină stradă.
Agresiunea s-a oprit abia în momentul în care mai mulți trecători au intervenit pentru a o salva pe copilă. Martorii au alertat autoritățile prin apel la 112, iar polițiștii au ajuns rapid la fața locului.
Cei doi suspecți au fost reținuți și sunt cercetați pentru loviri și alte violențe, precum și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:30 - Zelenski îi mulțumește lui Nicușor Dan după dezvăluirile despre drona din Galați: „Faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin”
- 19:52 - Sorana Cîrstea a vorbit despre retragere după calificarea în sferturile Roland Garros: „Decizia nu s-a schimbat”
- 18:47 - Emmanuel Macron, mesaj după triumful PSG în Liga Campionilor: „O nouă stea strălucește deasupra Parisului”
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














