Alexandru Rafila prevede două scenarii posibile pentru evoluția cazurilor de coronavirus

Alexandru Rafila prevede două scenarii posibile pentru evoluția cazurilor de coronavirus
El prevede o posibilă stabilizare abia pe la 2.500-2.700 de cazuri, în scenariul optimist
Alexandru Rafila a vorbit despre cifrele în creștere din țara noastră. El prevede o posibilă stabilizare abia pe la 2.500-2.700 de cazuri, în scenariul optimist:
"Am o speranța mai degrabă a mea, decât bazată pe elemente suficient de concrete, că această creștere de 2.000, 2.300 de cazuri reprezintă practic efectul redeschiderii școlilor, nu pentru că școlile în sine sunt afectate, ci pentru faptul că odată cu deschiderea școlii o mulțime de alte activități au început să devină tot mai intense, mai aglomerate – transportul s-a aglomerat, cumpărăturile, cadrele didactice care se deplasează, părinții care își duc copiii la școală. Sunt foarte multe lucruri care sunt conexate cu deschiderea școlii. Asta este legătura – se intensifică activitățile, crește transmisibilitatea.
Sper să fie un val care se va încheia la un moment dat. Dacă nu se va întâmpla așa, atunci putem să vedem o creștere care să ne pună probleme. Și atunci aș lua două scenarii în discuție. Dacă situația se stabilizează, să zicem pe la 2.500, 2.700 de cazuri, sau, dacă situația nu se stabilizează și lucrurile merg în continuare prost în următoarele săptămâni", a declarat Alexandru Rafila la o televiziune de știri.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:30 - Zelenski îi mulțumește lui Nicușor Dan după dezvăluirile despre drona din Galați: „Faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin”
- 19:52 - Sorana Cîrstea a vorbit despre retragere după calificarea în sferturile Roland Garros: „Decizia nu s-a schimbat”
- 18:47 - Emmanuel Macron, mesaj după triumful PSG în Liga Campionilor: „O nouă stea strălucește deasupra Parisului”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














