ASASINAREA LUI CHARLIE KIRK, NOI DETALII ȘOCANTE. GLOANȚELE AVEAU MESAJ IDEOLOGIC. AU APĂRUT PRIMELE IMAGINI CU PRESUPUSUL CRIMINAL

ASASINAREA LUI CHARLIE KIRK, NOI DETALII ȘOCANTE. GLOANȚELE AVEAU MESAJ IDEOLOGIC. AU APĂRUT PRIMELE IMAGINI CU PRESUPUSUL CRIMINAL
Ancheta privind uciderea lui Charlie Kirk, activist conservator și apropiat al lui Donald Trump, ia o întorsătură neașteptată.
Ancheta privind uciderea lui Charlie Kirk, activist conservator și apropiat al lui Donald Trump, ia o întorsătură neașteptată. Potrivit The Wall Street Journal și The Daily Beast, gloanțele găsite la locul crimei erau inscripționate cu mesaje pro-transgender și antifasciste.
Kirk, în vârstă de 31 de ani, a fost împușcat mortal miercuri, la Utah Valley University, în timpul unui discurs despre identitate de gen și violența în campusuri. Focul a fost tras de la distanță, cu o pușcă de vânătoare de calibru .30, dintr-o clădire aflată la circa 200 de metri.
Arma a fost descoperită abandonată într-o zonă împădurită, înfășurată într-un prosop. În încărcător se aflau trei cartușe nefolosite, toate cu inscripții ideologice, iar un cartuș gol rămăsese pe poziție.
Potrivit comisarului Beau Mason, suspectul pare să fie „de vârstă universitară” și s-a infiltrat printre studenți înainte de atac. Imaginile video îl surprind intrând în campus la 11:52, urcând pe acoperiș și apoi părăsind clădirea printr-un salt spectaculos imediat după ce a tras.
FBI a transmis că urmează analize balistice și expertize pe amprente și urme biologice găsite la fața locului. Un tânăr a fost reținut inițial, dar eliberat ulterior, astfel că autorul atacului rămâne încă în libertate.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 10:38 - De ce NU a fost doborâtă drona din Galați? Explicațiile pilotului român care a distrus o dronă în Estonia VIDEO
- 09:20 - 1 Iunie / Invitație pentru cei mici în fascinanta lume a salvatorilor montani, la Palatul Parlamentului și în țară
- 09:16 - Râuri din 17 județe, sub Cod galben de inundații până marți la ora 12:00
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News













