Ministrul Educației: Am recomandat să nu se țină festivitățile de început de an. Directorii luaseră deja decizia

Ministrul Educației: Am recomandat să nu se țină festivitățile de început de an. Directorii luaseră deja decizia
Anisie: Susțin această afirmație a președintelui
Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a declarat, miercuri seară, la emisiunea “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, că a recomandat inspectorilor școlari și directorilor de școli ca festivitățile de început de an să nu se țină.
“Susțin această afirmație a președintelui. Am recomandat inspectorilor școlari generali, în discuțiile pe care le au cu directorii unităților de învățământ, să nu organizeze aceste festivități de început de an , iar dacă acolo unde avem copii care vin pentru prima dată în spațiul unității de învățământ, se dorește să existe în curtea școlii un eveniment prin care să fie primiți elevii , acest lucru să se realizeze cu măsuri sporite de siguranță în așa fel încât să nu-i expunem în niciun fel pe elevi”, a declarat Monica Anisie, la Realitatea Plus.
Ministrul Educației a precizat că oricum directorii de școli luaseră, majoritar, această decizie.
“De altfel, din discuțiile pe care le-am avut cu directori de unități de învățământ, am vorbit și cu părinți , cu directori, cu toții deja luaseră decizia să nu organizeze astfel de festivități”, a completat Anisie.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:30 - Zelenski îi mulțumește lui Nicușor Dan după dezvăluirile despre drona din Galați: „Faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin”
- 19:52 - Sorana Cîrstea a vorbit despre retragere după calificarea în sferturile Roland Garros: „Decizia nu s-a schimbat”
- 18:47 - Emmanuel Macron, mesaj după triumful PSG în Liga Campionilor: „O nouă stea strălucește deasupra Parisului”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














