Putin a semnat decretele de recunoaștere a independenței pentru Herson și Zaporojie, în miez de noapte - Astăzi, la ora 15, ar avea loc anexarea teritoriilor

Putin a semnat decretele de recunoaștere a independenței pentru Herson și Zaporojie, în miez de noapte - Astăzi, la ora 15, ar avea loc anexarea teritoriilor
"Ordon recunoaşterea suveranităţii şi independenţei de stat" a regiunilor Herson şi Zaporojie, situate în sudul Ucrainei, a declarat Putin
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut independenţa regiunilor ucrainene Herson şi Zaporojie, potrivit unor decrete prezidenţiale publicate joi seară, cu o zi înainte ca Rusia să finalizeze anexarea lor, notează AFP.
"Ordon recunoaşterea suveranităţii şi independenţei de stat" a regiunilor Herson şi Zaporojie, situate în sudul Ucrainei, a declarat în aceste decrete Vladimir Putin care se pregăteşte să oficializeze vineri anexarea celor două, precum şi a regiunilor Doneţk şi Lugansk (est).
Rusia a recunoscut independenţa Republicii Populare Doneţk (DNR) şi a Republicii Populare Lugansk (LNR), la cererea liderilor lor separatişti pro-ruşi, la sfârşitul lunii februarie, cu puţin timp înainte de lansarea ofensivei sale în Ucraina.
În septembrie, regiunile Zaporojie, Herson, Doneţk şi Lugansk au organizat "referendumuri", denunţate de Kiev şi Occident ca fiind ilegitime, votând pentru alipirea lor la Rusia.
O ceremonie de oficializare a acestei anexări va avea loc vineri după-amiază la Kremlin, reaminteşte AFP.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:30 - Zelenski îi mulțumește lui Nicușor Dan după dezvăluirile despre drona din Galați: „Faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin”
- 19:52 - Sorana Cîrstea a vorbit despre retragere după calificarea în sferturile Roland Garros: „Decizia nu s-a schimbat”
- 18:47 - Emmanuel Macron, mesaj după triumful PSG în Liga Campionilor: „O nouă stea strălucește deasupra Parisului”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














