Socrii lui Cherecheș, nevoiți să își toarne propria fiică

Socrii lui Cherecheș, nevoiți să își toarne propria fiică
Anchetatorii încearcă să afle de unde aveau șpaga de 50.000 de euro
Răsturnare spectaculoasă de situație în dosarul lui Cătălin Cherecheș unde socrii săi au fost nevoiți să își toarne propria fiică la DNA.
DNA face ravagii printre rudele lui Cătălin Cherecheș! Socrii fostului primar sunt nevoiți să își toarne propria fiică pentru a primi o pedeapsă mai blândă! Soții Gliga sunt cercetați pentru că ar fi încercat să o mituiască pe judecătoarea care urma să îl condamne pe Cherecheș.
Socrii fostului edil riscă între 2 și 7 ani de închisoare. Surse din cadrul anchetei spun că procurorii s-au oferit să îi lase să semneze un acord de recunoaștere a vinovăției, care le-ar fi adus o pedeapsă mai mică. Pe de altă parte, autoritățile au insistat să afle de unde au obținut socrii cei 50 de mii de euro pentru șpagă, fiind puțin probabil ca soții Gliga să fi avut o astfel de sumă. Anchetatorii bănuiesc că banii provin de la soția lui Cherecheș, suspectă și ea în dosar. Cu alte cuvinte, părinții femeii au fost puși să aleagă între a depune mărturie împotriva fiicei lor sau a-și asuma întreaga vină.
Cătălin Cherecheș, în celulă cu un proxenet! Primarul fugar a refuzat mâncarea din închisoare
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:30 - Zelenski îi mulțumește lui Nicușor Dan după dezvăluirile despre drona din Galați: „Faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin”
- 19:52 - Sorana Cîrstea a vorbit despre retragere după calificarea în sferturile Roland Garros: „Decizia nu s-a schimbat”
- 18:47 - Emmanuel Macron, mesaj după triumful PSG în Liga Campionilor: „O nouă stea strălucește deasupra Parisului”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














