Un tânăr de 30 de ani din comuna Vâlcelele, jud. Călărași a incendiat casa în care locuia cu părinții

Un tânăr de 30 de ani din comuna Vâlcelele, jud. Călărași a incendiat casa în care locuia cu părinții
Părinții bărbatului au suferit arsuri și au fost transportați la spital
Un tânăr în vârsta de 30 de ani din comuna Vâlcelele și-a incendiat casa în care locuia împreună cu părinții săi. Totul s-a petrecut în dimineața zilei de sâmbată, 9 noiembrie, în jurul orei 02.00. Pe fondul consumului de alcool, acesta s-a luat la ceartă cu părinții, apoi, într-un exces de furie, a aruncat cu benzină prin casă, a dat foc și a plecat.
Conform calarasipress.ro, tatăl are arsuri pe unul din membrele inferioare, iar mama tânărului a suferit arsuri pe mai multe zone ale corpului. Victimele au fost transportate de urgență la Spitalul Județean de Urgență Călărași pentru îngrijiri medicale.Pompierii militari din cadrul ISU Călărași au fost solicitați să intervină. Mai multe autospeciale au sosit de urgență la fața locului pentru a stinge incendiul. Un echipaj SMURD a fost prezent pentru a acorda îngrijiri medicale victimelor incendiului.Primarul localității Vâlcelele, Ionel Tatu, a fost prezent pe tot parcursul nopții la intervenția pompierilor. Acesta a declarat că familia era una liniștită, fără a avea antecedente în scandaluri sau situații extreme.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:20 - 1 Iunie / Invitație pentru cei mici în fascinanta lume a salvatorilor montani, la Palatul Parlamentului și în țară
- 09:16 - Râuri din 17 județe, sub Cod galben de inundații până marți la ora 12:00
- 09:04 - Elaine Mullally, antreprenor din Irlanda, apel ferm: România are nevoie de lideri valoroși
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News













