MINISTRUL BARBU, DESPRE BOICOTUL SUPERMARKETURILOR: „NU A EXISTAT, VÂNZĂRILE AU CRESCUT CU 10-20%”

MINISTRUL BARBU, DESPRE BOICOTUL SUPERMARKETURILOR: „NU A EXISTAT, VÂNZĂRILE AU CRESCUT CU 10-20%”
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat marți că boicotul anunțat împotriva supermarketurilor nu a avut efectul scontat.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat marți că boicotul anunțat împotriva supermarketurilor nu a avut efectul scontat. Potrivit acestuia, vânzările în retail au fost mai mari decât într-o zi obișnuită, înregistrându-se o creștere cuprinsă între 10% și 20%.
„Retailul din România a fost ieri la fel ca acum o săptămână. Nu a fost niciun boicot, oamenii au mers la cumpărături, ba chiar a fost un procent mai mare de achiziții, în special de produse românești”, a precizat ministrul.
Florin Barbu a făcut aceste declarații în cadrul unei întâlniri de lucru cu miniștrii Mediului și Energiei, unde s-au discutat aspecte privind autorizarea proiectelor de irigații și protecția terenurilor agricole. Oficialul a subliniat că România a înregistrat în ultimele luni cele mai mari precipitații din ultimii 10 ani, însă rămâne preocuparea pentru sistemele de irigații, mai ales în zonele afectate de deșertificare.
„România are 9 milioane de hectare de teren arabil, dar doar 3 milioane pot fi irigate, din cauza lipsei surselor de apă. Investim aproape 100 de milioane de euro în perdele forestiere și sisteme de irigații pentru a proteja culturile”, a explicat Barbu.
Totodată, ministrul a menționat că peste 1.750 de tineri fermieri au primit finanțare pentru sere și solarii, iar statul susține realizarea de puțuri pentru irigații, deși utilizarea apei din pânza freatică ridică provocări tehnice și economice.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 06:44 - Statul român și-a arătat neputința la Galați. Robert Turcescu: „România nu își mai poate apăra cetățenii. Oamenii nu mai au încredere în politicieni”
- 21:30 - Zelenski îi mulțumește lui Nicușor Dan după dezvăluirile despre drona din Galați: „Faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin”
- 15:54 - Nicușor Dan avertizează Rusia: Ambasadorul de la București ar putea fi expulzat dacă incidentele cu drone se repetă
- 13:04 - Călin Georgescu, mesaj pentru români după slujba de Rusalii din Buftea: "Un conducător de țară, de glie, ascultă de Dumnezeu, nu de oameni" VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














