NICUȘOR DAN: "NU E MOMENTUL PENTRU CĂDEREA GUVERNULUI! INTERESUL ROMÂNIEI TREBUIE SĂ PRIMEZE"

NICUȘOR DAN: "NU E MOMENTUL PENTRU CĂDEREA GUVERNULUI! INTERESUL ROMÂNIEI TREBUIE SĂ PRIMEZE"
Primarul general al Capitalei și candidat independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a declarat joi că nu susține demiterea actualului Guvern, subliniind că România are nevoie de stabilitate în acest moment.
Primarul general al Capitalei și candidat independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a declarat joi că nu susține demiterea actualului Guvern, subliniind că România are nevoie de stabilitate în acest moment.
„Eu sunt departe de a fi un prieten al PSD-ului, cu care m-am confruntat atât în 2020, cât și la alegerile de acum, și mi-au tăiat mai multe bugete de-a lungul anilor. Însă trebuie să ne uităm la interesul României”, a declarat Nicușor Dan.
El a explicat că schimbarea Guvernului într-o perioadă atât de tensionată ar putea genera și mai multă instabilitate, ceea ce ar avea un impact negativ asupra economiei.
„Acum România are un președinte interimar, iar peste două luni și jumătate vor avea loc alegeri prezidențiale. Dacă ar exista o înțelegere clară în cadrul coaliției, astfel încât un guvern să cadă și altul să fie instalat imediat cu puteri depline, ar fi altă discuție. Dar această înțelegere nu există, iar în lipsa unui plan bine stabilit, o astfel de schimbare ar afecta economia, bursa și dobânzile la care România se împrumută. Nu avem nevoie de asta", a explicat Nicușor Dan.
Primarul general atrage atenția că România nu își permite să intre într-o criză politică majoră într-un moment atât de delicat. Declarațiile sale vin în contextul unor tensiuni tot mai mari pe scena politică, unde se discută tot mai des despre o posibilă schimbare a Guvernului.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 21:30 - Zelenski îi mulțumește lui Nicușor Dan după dezvăluirile despre drona din Galați: „Faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin”
- 15:54 - Nicușor Dan avertizează Rusia: Ambasadorul de la București ar putea fi expulzat dacă incidentele cu drone se repetă
- 13:04 - Călin Georgescu, mesaj pentru români după slujba de Rusalii din Buftea: "Un conducător de țară, de glie, ascultă de Dumnezeu, nu de oameni" VIDEO
- 10:08 - Ana Maria Păcuraru, în inima Deșertului Gobi: imagini senzaționale de la una dintre cele mai mari centrale solare din lume
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News













