Dan Alexa va lipsi de pe banca Dunării Călărași două etape

dan alexa
Întrunită miercuri, 06.02.2019, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a analizat, printre altele, şi eliminarea antrenorului Dan Alexa (proteste faţă de o decizie a arbitrului Ovidiu Haţegan care n-a sancţionat faultul evident al portarului Cristi Bălgrădean asupra lui Alin Dobrosavlevici în careul mic).
În finalul partidei Dunărea – FCSB, scor 1-1, desfăşurată la Călăraşi sâmbăta trecută, în cadrul etapei a 22-a, Dan Alexa a protestat vehement pentru nesancționarea unui fault la Dobrosavlevici în careu și pentru faptul că Hațiegan nu a întrerupt jocul pentru a permite medicilor să intre pe teren.Acesta și-a cerut scuze pentru comportamentul său după încheierea partidei spunând că nu e normal să reacționeze așa.Comisia a dispus suspendarea tehnicianului „galben – albaştrilor” pentru următoarele două etape, tot el primind şi o penalitate sportivă, în cuantum de 6.000 lei. De asemenea clubul a fost sanţionat cu „Avertisment” şi o penalitate sportivă de 5.000 lei.
În baza art. 53 se sancționează dl. Alexa Dan, antrenor AFC Dunărea 2005 Călărași, cu suspendare pentru 2 jocuri și o penalitate sportivă de 360 lei;
În baza art. 65.a din RD se sancționează dl. Alexa Dan cu suspendare pentru 2 jocuri și o penalitate sportivă de 6.000 lei;
În conformitate cu prevederile art. 45.1 din RD se va executa sancțiunea pentru abaterea cea mai gravă, respectiv 2 jocuri suspendare și o penalitate sportivă de 6.000 lei;
În baza art. 83.17 din RD, cu aplicarea art. 12, 14 si 15 bis se sancționeaza clubul AFC Dunărea 2005 Călăraşi cu „Avertisment” și o penalitate sportivă de 5.000 lei.
În consecinţă, Dan Alexa nu va putea sta pe bancă în partidele cu Concordia (et. 23) şi respectiv FC Voluntari (et. 24)
Citește și:
- 19:52 - Sorana Cîrstea a vorbit despre retragere după calificarea în sferturile Roland Garros: „Decizia nu s-a schimbat”
- 18:47 - Emmanuel Macron, mesaj după triumful PSG în Liga Campionilor: „O nouă stea strălucește deasupra Parisului”
- 15:01 - Sorana Cîrstea, în sferturi la Roland Garros! Mesaj emoționant după victoria de la Paris: „Iată-mă aici la 36 de ani!”
- 10:54 - PSG – Arsenal, finală de poveste în Champions League: reacții dure în Anglia și elogii amestecate în Franța după triumful parizienilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














