Echipa națională de fotbal a României, dată exemplu de UEFA

Echipa națională de fotbal a României, dată exemplu de UEFA
"Vă mulțumim mult pentru că ne-ați făcut să ne simțim ca acasă!"
"Vă mulțumim mult pentru că ne-ați făcut să ne simțim ca acasă! Suntem recunoscători pentru toate condițiile oferite", au notat tricolorii într-o scrisoare comună.
După eliminarea din Campionatul European de Fotbal 2024, tricolorii au lăsăt vestiarul curat, dar și un mesaj de mulțumire pentru gazde, scris în limbile română și germană.
„UEFA EURO 2024 a fost pentru fiecare dintre noi una dintre cele mai importante experiențe fotbalistice din istoria noastră și ne bucurăm că scena pe care s-a desfășurat a fost cea germană. Fiecare meci, fiecare emoție, fiecare experiență ne-a adus împreună în jurul magiei fotbalului.
Plecăm din Germania știind că am dat totul pentru România și suntem recunoscători pentru tot ceea ce am trăit aici. A fost o onoare să facem parte din marea familie a fotbalului european.
Vă mulțumim mult pentru că ne-ați făcut să ne simțim ca acasă! Suntem recunoscători pentru toate condițiile oferite, acestea fiind o parte importantă a experienței minunate pe care am avut-o la EURO 2024.
Echipa Națională a României”, au notat tricolorii în scrisoarea comună, citată de Radio România Sport.
UEFA a salutat gestul.
”Oaspeții perfecți. După eliminarea lor din competiția EURO 2024, seara trecută, România a lăsat vestiarul său din Munchen imaculat, gest însoțit de o emoționantă scrisoare adresată gazdelor lor din Germania”, a transmis forul fotbalistic continental.
Citește și:
- 08:12 - FC Voluntari învinge FC Hermannstadt cu 3-0 şi revine în Superligă după doi ani
- 07:56 - Gheorghe Hagi revine pe banca tehnică a naţionalei după 25 de ani. România întâlneşte, astăzi, Georgia la Tbilisi
- 19:35 - Gică Hagi, mesaj înaintea meciului cu Georgia: „Trebuie să jucăm cu onoare pentru România”
- 15:17 - Sorana Cîrstea, în centrul atenției după optimile de la Roland Garros. Mesajul primit de româncă înaintea sferturilor de finală
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News












