Lazio a învins-o pe Bayern Munchen (1-0), în optimile Ligii Campionilor

Lazio a învins-o pe Bayern Munchen (1-0), în optimile Ligii Campionilor
Lazio a făcut un joc tactic perfect în faţa unei formaţii aflate în criză
Lazio a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe Stadio Olimpico, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.
Lazio a făcut un joc tactic perfect în faţa unei formaţii aflate în criză, câştigând prin golul înscris de Ciro Immobile (69), din penalty, după un fault comis de fundaşul Dayot Upamecano asupra danezului Gustav Isaksen.
Pentru intrarea sa dură, francezul a fost eliminat (68), fapt care a îngreunat şi mai mult misiunea bavarezilor.
Bayern, de şase ori câştigătoare a competiţiei, a dominat jocul şi şi-a creat mai multe ocazii de gol, însă nu a reuşit să fructifice vreuna şi a suferit una din rarele sale înfrângeri în această fază a Ligii Campionilor.
Leroy Sane (32) şi Jamal Musiala (40) au ratat cele mai mare ocazii ale echipei antrenate de Thomas Tuchel, care, totuşi, nu a reuşit să trimită niciun şut pe poartă.
Şi Lazio a avut oportunităţi de a marca, însă Romagnoli (18), Isaksen (48) şi Pedro Rodriguez (90+2) nu au reuşit să îl învingă pe Manuel Neuer, Luis Alberto (22) a fost imprecis, iar sud-coreeanul Kim l-a blocat pe Felipe Anderson (90).
Manşa secundă va avea loc la Munchen, pe 5 martie.
AGERPRES
Citește și:
- 19:35 - Gică Hagi, mesaj înaintea meciului cu Georgia: „Trebuie să jucăm cu onoare pentru România”
- 15:17 - Sorana Cîrstea, în centrul atenției după optimile de la Roland Garros. Mesajul primit de româncă înaintea sferturilor de finală
- 14:27 - Cele 9 reguli noi care schimbă fotbalul la Cupa Mondială din 2026
- 09:25 - Fotbal: Universitatea Cluj s-a despărțit de Jasper van der Werff, Alin Toșca și Andrei Artean
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News












