MARIAN BARBU, OVIDIU HAŢEGAN ŞI RADU PETRESCU ARBITREAZĂ ÎN PRIMA ETAPĂ A LIGII NAŢIUNILOR
MARIAN BARBU, OVIDIU HAŢEGAN ŞI RADU PETRESCU ARBITREAZĂ ÎN PRIMA ETAPĂ A LIGII NAŢIUNILOR
Jocul dintre Belarus şi Bulgaria i-a fost încredinţat lui Ovidiu Haţegan
Trei brigăzi de arbitri din România, conduse de Marian Barbu, Ovidiu Haţegan şi Radu Petrescu, vor oficia în prima etapă a noii ediţii a Ligii Naţiunilor, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
Marian Barbu va conduce la centru meciul dintre Irlanda de Nord şi Luxemburg, el fiind ajutat de către arbitrii-asistenţi Vasile Florin Marinescu şi Mihai Ovidiu Artene. Cel de-al patrulea oficial va fi Rareş George Vidican, iar în camera VAR vor fi Sebastian Colţescu şi Iulian Dima. Partida, care contează pentru grupa a 3-a din League C, va avea loc joi, 5 septembrie, la Belfast, pe National Football Stadium at Windsor Park.
Jocul dintre Belarus şi Bulgaria i-a fost încredinţat lui Ovidiu Haţegan, care va fi ajutat la linii de Sebastian Gheorghe şi Alexandru Cerei, al patrulea oficial fiind Andrei Chivulete. Meciul Belarus - Bulgaria se va juca joi, 5 septembrie, pe ZTE Arena din Zalaegerszeg (Ungaria) şi va contra tot pentru grupa a 3-a din League C.
Vineri, 6 septembrie, va conduce meciul Slovenia - Austria, contând pentru grupa a 3-a din League B. La cele două linii vor fi arbitrii-asistenţi Radu Ghinguleac şi Mircea Grigoriu, iar Marcel Bîrsan va fi al patrulea oficial. Partida se va disputa la Ljubljana, pe Stadion Stozice.
AGERPRES
Citește și:
- 14:06 - Tenis. Sorana Cîrstea s-a oprit în sferturi la Roland Garros
- 08:12 - FC Voluntari învinge FC Hermannstadt cu 3-0 şi revine în Superligă după doi ani
- 07:56 - Gheorghe Hagi revine pe banca tehnică a naţionalei după 25 de ani. România întâlneşte, astăzi, Georgia la Tbilisi
- 19:35 - Gică Hagi, mesaj înaintea meciului cu Georgia: „Trebuie să jucăm cu onoare pentru România”
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News












