Oficialii Dunării vor cere amânarea partidei cu Rapid București

Dunarea Calarasi
Întrucât nu mai puţin de 3 jucători, Alexandru Sârbu, Gabriel Toma şi Salvatore Marrone au fost convocaţi la lotul national Under 19 pentru prima rundă de calificare la Turneul Final 2020 care va avea loc în Irlanda de Nord, conducerea clubului Dunărea va solicita Federaţiei amânarea partidei cu Rapid, din cadrul etapei a 11-a, de pe 12 octombrie.
„Avem 3 jucători convocaţi şi asta ne bucură foarte mult. Am discutat cu selecţionerul Laurenţiu Roşu şi am convenit ca cei trei jucători să plece la lot, imediat după partida cu Daco Getica, programată sâmbăta viitoare, mai exact pe 5 octombrie. Meciul cu Rapid, va fi, în schimb, amânat.”
a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă preşedintele executiv Eugen Pîrvulescu.FRF a modificat recent regulamentul, permiţând echipelor ca în perioada în care au minim doi jucători convocaţi la naţională să solicite amânarea jocurilor din campionat.Tricolorii încep drumul spre EURO în Serbia, gazda Grupei 2 calificare, pe 8 octombrie! Reunirea echipei va avea loc pe 1 octombrie, la Timișoara, unde se vor pregăti până pe 6 octombrie, când este programată deplasarea spre Belgrad.
Citește și:
- 19:52 - Sorana Cîrstea a vorbit despre retragere după calificarea în sferturile Roland Garros: „Decizia nu s-a schimbat”
- 18:47 - Emmanuel Macron, mesaj după triumful PSG în Liga Campionilor: „O nouă stea strălucește deasupra Parisului”
- 15:01 - Sorana Cîrstea, în sferturi la Roland Garros! Mesaj emoționant după victoria de la Paris: „Iată-mă aici la 36 de ani!”
- 10:54 - PSG – Arsenal, finală de poveste în Champions League: reacții dure în Anglia și elogii amestecate în Franța după triumful parizienilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














