RAFAEL NADAL, LA MOMENTUL RETRAGERII DIN TENIS

RAFAEL NADAL, LA MOMENTUL RETRAGERII DIN TENIS
Spania a fost învinsă de Olanda, marți, și a ratat semifinalele Davis Cup
"Mă simt privilegiat că mi-am prelungit cariera mai mult decât mă așteptam", a transmis fostul lider ATP.
Spania a fost învinsă de Olanda, marți, și a ratat semifinalele Davis Cup.
A fost ultimul meci din carieră pentru campionul Rafael Nadal, învins în primul meci al duelului de Botic van de Zandschulp, un adversar puternic.
„Am pierdut primul meci în Cupa Davis și l-am pierdut și pe ultimul”, a transmis fostul lider mondial. „S-a închis un cerc. Vreau să fiu ţinut minte ca băieţelul care şi-a îndeplinit visele”, a adăugat el, citat de Radio România Sport.
„Nu îți dorești niciodată să ajungi în acest punct. Nu sunt obosit de tenis. Corpul a ajuns într-un punct în care nu mai vrea să continue și trebuie să accept situația. Mă simt privilegiat că mi-am prelungit cariera mai mult decât mă așteptam. Mulțumesc vieții și echipei mele”, a punctat campionul.
Speranțele spaniolilor la actuala ediție a Davis Cup au fost menținute de Carlos Alcaraz, care l-a învins pe Tallon Griekspoor.
În decisivul de dublu, Țările de Jos au revenit în forță, câștigând prin două tie-break-uri.
Citește și:
- 08:12 - FC Voluntari învinge FC Hermannstadt cu 3-0 şi revine în Superligă după doi ani
- 07:56 - Gheorghe Hagi revine pe banca tehnică a naţionalei după 25 de ani. România întâlneşte, astăzi, Georgia la Tbilisi
- 19:35 - Gică Hagi, mesaj înaintea meciului cu Georgia: „Trebuie să jucăm cu onoare pentru România”
- 15:17 - Sorana Cîrstea, în centrul atenției după optimile de la Roland Garros. Mesajul primit de româncă înaintea sferturilor de finală
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News












