RUGBY: FRANŢA A CÂŞTIGAT TURNEUL CELOR ŞASE NAŢIUNI

RUGBY: FRANŢA A CÂŞTIGAT TURNEUL CELOR ŞASE NAŢIUNI
Les Bleus au devansat cu un punct în clasamentul final naţionala Angliei
Selecţionata Franţei a câştigat ediţia din acest an a Turneului celor Şase Naţiuni la rugby, după ce a învins cu scorul de 35-16 echipa Scoţiei.
În ultima etapă a turneului celor Şase Naţiuni la rugby, Franţa s-a impus la Paris, pe Stade de France, în faţa reprezentativei Scoţiei cu scorul de 35-16 (16-13). Pentru selecţionata cocoşului galic au punctat Moefana 2 eseuri, Bielle-Biarrey şi Ramos câte un eseu, iar Ramos a reuşit si şase transformări.
Les Bleus au devansat cu un punct în clasamentul final naţionala Angliei, care s-a impus la rândul ei, cu scorul de 68-14 (33-7), în faţa selecţionatei Ţării Galilor, la Cardiff.
Pe locul al treilea s-a clasat Irlanda, câştigătoarea ultimelor două ediţii din turneul celor Şase Naţiuni, învingătoare în faţa Italiei cu scorul de 22-17 (12-10), pe Stadio Olimpico din Roma.
Acesta este al şaptelea titlu cucerit de Franţa în actualul format al Turneului celor Şase Naţiuni, naţionala franceză egalând astfel Anglia ca număr de trofee începând din anul 2000, după includerea Italiei în această competiţie.
Citește și:
- 19:35 - Gică Hagi, mesaj înaintea meciului cu Georgia: „Trebuie să jucăm cu onoare pentru România”
- 15:17 - Sorana Cîrstea, în centrul atenției după optimile de la Roland Garros. Mesajul primit de româncă înaintea sferturilor de finală
- 14:27 - Cele 9 reguli noi care schimbă fotbalul la Cupa Mondială din 2026
- 09:25 - Fotbal: Universitatea Cluj s-a despărțit de Jasper van der Werff, Alin Toșca și Andrei Artean
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News












