Tenis: Carlos Alcaraz, în finală la Australian Open, după un meci de peste cinci ore cu Alexander Zverev

Tenis: Carlos Alcaraz, în finală la Australian Open, după un meci de peste cinci ore cu Alexander Zverev
Alcaraz are în palmares şase titluri de Mare Şlem
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul unu mondial, s-a calificat în finala turneului Australian Open, după un meci epic de peste cinci ore împotriva germanului Alexander Zverev (locul 3 ATP), de care a dispus cu 6-4, 7-6 (7/5), 6-7 (3/7), 6-7 (4/7), 7-5, vineri, la Melbourne.
Jucătorul iberic şi-a folosit experienţa şi combativitatea pentru a depăşi problemele fizice cu care s-a confruntat în setul al treilea, în timpul căruia a vomitat pe teren şi a avut crampe care i-au împiedicat mişcările şi i-au oprit tentativa de revenire. Zverev a etalat, în schimb, o formă fizică mai bună.
Chiar şi în aceste condiţii, liderul clasamentului ATP a obţinut a şaptea sa victorie în faţa germanului - în 13 confruntări directe - după cinci ore şi 25 de minute de joc.
Alcaraz, care are în palmares şase titluri de Mare Şlem, niciunul cucerit însă la competiţia de la antipozi, îl va înfrunta duminică, în finală, pe câştigătorul meciului dintre campionul en titre, italianul Jannik Sinner, numărul 2 mondial, şi sârbul Novak Djokovic, deţinătorul recordului de trofee de Mare Şlem (24), zece dintre cele obţinute la Australian Open (un record).
În vârstă de 22 de ani, Carlos Alcaraz este dublu campion la US Open (2022, 2025), Wimbledon (2023, 2024) şi Roland Garros (2024, 2025), fiind considerat 'urmaşul' legendarului tenisman spaniol Rafael Nadal.
AGERPRES
Citește și:
- 19:52 - Sorana Cîrstea a vorbit despre retragere după calificarea în sferturile Roland Garros: „Decizia nu s-a schimbat”
- 18:47 - Emmanuel Macron, mesaj după triumful PSG în Liga Campionilor: „O nouă stea strălucește deasupra Parisului”
- 15:01 - Sorana Cîrstea, în sferturi la Roland Garros! Mesaj emoționant după victoria de la Paris: „Iată-mă aici la 36 de ani!”
- 10:54 - PSG – Arsenal, finală de poveste în Champions League: reacții dure în Anglia și elogii amestecate în Franța după triumful parizienilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Calarasi și pe Google News














